Cinci motive pentru a te înscrie pe VivaSMS

Încă nu te-ai înscris pe VivaSMS? Ai auzit de ea dar nu ești sigur dacă e pe bune sau țepă? Crezi că poate nu te-ar interesa? Ai rețineri? Îți prezint mai jos cinci motive pentru care merită să te înscrii.

5 motive pentru a te înscrie pe VivaSMS

1. VivaSMS e o platformă gratuită


De câte ori nu vedem site-uri care ne ademenesc cu tot felul de modalități de a face bani, aparent gratuite, pentru ca în final să ni se propună să achiziționăm contra-cost ceva manual cu informații nemaivăzute, care de multe ori nu sunt altceva decât generalități? Ei bine, VivaSMS este absolut gratuită. Eu m-am înscris în vară și până la ora actuală n-am dat niciun ban. Și nici n-o să trebuiască să dau.

2. VivaSMS te plătește pentru că te-ai înscris


Mai exact, ți se dă un bonus de 200 de cenți. Asta nu e suficient ca să-i scoți (trebuie să atingi minim 500 de cenți pentru asta) dar ei se cumulează ce vei primi pe viitor.

3. VivaSMS te plătește pentru SMS-urile primite


Cu 3 cenți / SMS. Poți alege câte SMS-uri să primești pe zi (de la 1 la 5) și zilele în care nu vrei să primești SMS-uri (maxim două pe săptămână). Este adevărat că ideea unei astfel de platforme, care să faciliteze publicitatea prin telefoane (SMS-uri), este una nouă, netestată încă, și o să dureze până când advertizerii se vor prinde în horă. Sistemul fiind abia la început, SMS-urile care se trimit sunt deocamdată puține. Dar se trimit.

4. VivaSMS te plătește pentru cei pe care îi înscrii în rețea


Fiecare utilizator VivaSMS primește la înscriere un link magic sau link de referral. Dă-l prietenilor tăi să se înscrie de pe el. Pentru fiecare prieten pe care îl aduci în sistem, primești 10 cenți bonus. Totodată, acel prieten intră în rețeaua sau în echipa ta. La fel, cei care se înscriu de pe linkul lui magic se adună și ei la echipa ta, și tot așa, până la adâncimea 5. De exemplu, tu îl înscrii pe Ionel, Ionel o înscrie pe Maria, Maria pe Sanda, Sanda pe Alina și Alina pe Claudiu. Chiar dacă nu primești bonusul de 10 cenți decât pentru Ionel, toți aceștia (Ionel, Maria, Sanda, Alina și Claudiu) trec în echipa ta. La ce te ajută asta? Vezi punctul următor.

5. VivaSMS te plătește pentru SMS-urile primite de cei din echipa ta


Pentru fiecare SMS primit de cineva din echipa ta, tu vei avea bonus 1 cent. E adevărat că asta înseamnă mai puțin decât bonusul primit pentru SMS-urile tale (care este de 3 cenți) dar tu ești unul singur. În timp ce, dacă ești activ, îți poți face o echipă foarte mare, înscriind multe persoane pe linkul tău magic, care persoane la rândul lor vor înscrie alte persoane pe linkurile lor șamd. După toți cei care s-au înscris sub tine, până la nivelul 5, vei primi câte un cent pentru fiecare SMS trimis lor. Acum, gândește-te că ai înscris doar trei persoane, care la rândul lor înscriu fiecare încă trei... șamd. Și fă un calcul câți cenți se vor aduna în contul tău dacă fiecare din aceste persoane va primi numai 3 SMS-uri pe zi...

Concluzie


Metoda este încă la început. SMS-urile trimise sunt deocamdată puține. Dar ele se plătesc. În plus, înscrierea altor persoane se bonifică cu 10 cenți. Nu mai sta pe gânduri și înscrie-te acum, folosind butonul de înscriere afișat pe site. Și când vor începe să se trimită SMS-uri, tu deja vei avea o echipă sau o rețea mare și vei începe să câștigi sume frumoase. Ce ai de pierdut?

Mult succes!

Primele SMS-uri trimise în cadrul VivaSMS

Circulă pe net o grămadă de plângeri cum că VivaSMS nu trimite SMS-uri. Acestea sunt chiar ilare, dacă ne gândim că o altă parte a internauților se plâng cum că sistemul ar fi o țeapă care are drept scop spamarea utilizatorilor cu SMS-uri lipsite de importanță și neplătirea lor. Să analizăm puțin acest context.

Pe de o parte, VivaSMS nu își propune să trimită SMS-uri aiurea. La înscriere, utilizatorul își completează profilul, răspunzând (bifând) la o serie lungă de întrebări. De exemplu, i se cere să furnizeze informații cu privire la eventualele animale de companie (dacă are câini, pisici) și a brandurilor de îmbrăcăminte pe care le preferă. Motivația este simplă: cu cât profilul acelei persoane (realizat pe baza răspunsului ei la aceste întrebări) este mai apropiat de realitate, cu atât acea persoană va primi mai multe SMS-uri din domeniile ei de interes și mai puține SMS-uri care nu o interesează. Dispare astfel noțiunea de spam; de fapt, sistemul însuși se bazează pe lipsa spamului, care l-ar face să moară.

vivasms

Evident că nu se pune problema vinderii sau înstrăinării acestor date personale, sau a profilului tău. Pentru că, din nou, afacerea n-ar avea nicio șansă de a prospera astfel. Și cum poți selecta câte SMS-uri să primești pe zi, între 1 și 5, ba chiar ai două zile pe săptămână când poți să refuzi trimiterea de SMS-uri, nu poate fi vorba de spam. Cu atât mai mult cu cât pe adminul acestei platforme nu îl cheamă Victor Cătălin din ce știm noi.

În schimb, odată înscriși, cei care mai devreme se plângeau de posibilul spam care-i va asalta, încep să se lamenteze de lipsa SMS-urilor acum dorite. :) Ei bine, dragii mei, SMS-uri se trimit. Și au început să se trimită cam din vară, așa. Dar trimiterea lor este condiționată de niște factori. În primul rând, de mărimea rețelei, sau a numărului de utilizatori pe care aceasta îi are. Ori deocamdată VivaSMS este la început. Apoi, mai trebuie convinși advertizerii, adică patronii de firme sau cei care se ocupă de publicitatea lor, să investească în acest sistem. SMS-urile se trimit doar plătite de acești advertizeri iar lumea încă este reticentă față de un canal totuși nou de promovare și publicitate, care până acum nu s-a mai încercat să fie fructificat. Este logic că mai ales cei care locuiesc în marile orașe vor primi SMS-uri la început.

Până acum nici eu nu am primit vreun SMS, dar în mica mea echipă s-au primit deja 23, pentru care am fost și eu bonificat. Pentru că asta-i treaba când îți faci echipă, primești câte un cent și după SMS-urile celor din echipa ta, nu doar 3 cenți după ale tale. Un motiv în plus pentru a te înscrie și apoi recomanda VivaSMS și altora. Cu cât vei avea mai multe persoane înscrise de tine, și de ele, șamd până la 5 nivele, cu atât vei câștiga mai mult chiar dacă tu personal nu primești SMS-uri, încă. Și, pe măsură ce timpul trece, vor începe ca și aceste SMS-uri să curgă. Încă nu este târziu să te înscrii!


De unde provine cuvântul VivaSMS?

O întrebare pe care mi-am pus-o adeseori este care sunt originile numelui VivaSMS. E clar că SMS vine de la SMS-uri, în ce privește Viiva nu sunt atât de sigur. Dar cred că numele este foarte inspirat. De ce? Din următoarele considerente:

originea vivasms

  • VivaSMS este un cuvânt de impact. Este o formulă deschisă, cu multe vocale, care ți se întipărește puternic în minte și asta e foarte bine.
  • Cuvântul Viva are o notă de latinitate, ceea ce-l face să fie sexy, dacă putem spune așa, pentru noi, care avem origini romanice.
  • Viva poate veni de la vivat, care înseamnă „trăiască”. Trăiască SMS-urile, că acum ne pot aduce bani și oferte interesante! :)
  • Tot Viva este un cuvânt dinamic, care emană energie. Adăugându-i sufixul „ce”, el se transformă în vivace, ori mintea face automat aceste corelații, chiar dacă noi nu suntem conștienți de ele.
Pe internet se știe că succesul unui business începe odată cu numele lui. În cazul de față, nu cunosc care le-au fost sursele de inspirație pentru brandul ales dar știu că alegerea a fost una bună. Este puțin probabil să auzi acest nume și să-l uiți. Ori dacă cineva a avut inteligența de a alege un nume inspirat, poate că a avut inteligența și de a crea un sistem care, odată ajuns la maturitate, se va dovedi funcțional și avantajos.

Ce înseamnă însă maturitate și mai ales cum puteți voi beneficia cât mai mult de acest sistem, în articolele următoare. Până atunci, un mic pont: cu cât vă înscrieți mai repede, cu atât mai mult veți avea de câștigat mai târziu.

Back in business

Pauzele lungi și dese - cheia marilog progrese, scriam azi pe SunLog. Care-i unul din blogurile mele. Am neglijat în ultimul timp acest site, de fapt am neglijat VivaSMS cu totul, ceea ce a fost o greșeală. M-a trezit din somn o verificare a profilului meu de la ei, care mă informează că (click pe imagine pentru mărire):

rețea VivaSMS

Da, vedeți bine, am 73 de utilizatori în rețea (sau în echipă, cum poate o să-i zic pe viitor). Și, după cum puteți constata, majoritatea nici măcar nu sunt înscriși direct de către mine; eu am înscris 16. Sunt cei de pe nivelul 1, care s-au înscris direct de pe linkul meu magic. Cei care s-au înscris de pe linkurile lor se află pe nivelul 2, și sunt 46, adică de trei ori mai mulți. Și mai sunt 11 pe nivelul 3, după care pe nivelul 4 și 5 nu este deocamdată nimeni.

Acesta e avantajul unui sistem bine gândit de tip MLM, sau piramidal, cum preferă unii să-i zică. Pentru că, deși am uitat de VivaSMS în ultima vreme, deoarece am făcut un mic efort la început și am înscris ceva persoane, aceste persoane au început să înscrie la rândul lor pe alții și astfel rețeaua mea s-a dezvoltat. Adică acel mic efort de la început a dat roade fără ca eu să mai fac ceva în acest sens. Evident, dacă m-aș fi ocupat serios, aș fi stat și mai bine acum. Actualmente, după cum se vede, utilizatorii înscriși pe nivelul 2 îi depășesc cu mult pe cei pe care i-am înscris eu. Bineînțeles, ei fac parte atât din rețelele celor care i-au înscris (aflați direct deasupra lor) cât și din rețeaua mea, asta deoarece sistemul e pe 5 niveluri. E ca și cum ai zice că Ghiță este atât al părinților cât și al bunicilor, ambii iubindu-l și având drept de paterninate asupra lui. Asta înseamnă concret că eu voi primi bani după fiecare SMS trimis oricărui astfel de utilizator, indiferent pe care dintre cele 5 niveluri s-ar afla.

Prin urmare, cum vă spuneam, o să reiau activitatea în ce privește VivaSMS, iar asta o să se reflecte în mod direct asupra conținutului acestui site. Și mă gândesc să creez și un grup pe Facebook și să fac și un hub dc++ în jurul acestei idei, pentru că eu nu vreau doar să înscriu oameni ca să fie la număr ci să-i învăț și pe ei cum pot valorifica la maxim potențialul acestei afaceri sau modalități de a face bani, spuneți-i cum vreți. Cei care o să se înscrie la mine în echipă vor beneficia de suportul meu și de materiale informative care o să-i ajute să-și creeze la rândul lor rețele mari.

Stay tuned for more sau cum se zice! :)

Să începem cu începutul

Salut. Sunt un om oarecare, la fel ca tine sau ca altcineva. M-am înscris nu cu mult timp în urmă pe platforma VivaSMS. Și nu aș fi făcut-o dacă nu aș fi considerat că există perspectiva de a câștiga ceva bănuți. Ceva bănuți este un termen relativ, el depinde de profilul și afinitățile tale (câte SMS-uri dorești să primești pe zi și din ce domenii), rețeaua pe care ți-o formezi (opțională) și cât de bine va prinde VivaSMS la advertizeri. Gândiți-vă așa: de la câțiva bani de buzunar, suficienți cât să îți reîncarci cartela telefonică, până la zeci sau poate chiar sute de euro.

vivasms start

Înscrierea este gratuită. Participarea este gratuită. Nu se cere niciun ban nicăieri. Nu există taxe ascunse, nu este o metodă de a te face să plătești. Ideea de la bază are potențial. Dacă va prinde la advertizeri, platforma va înflori. În acest caz, există posibilități de câștig. Dacă nu va prinde la advertizeri, nu pierde nimeni nimic, în afara celor 5 minute necesare completării profilului tău la înscriere. Iar oamenii din spatele acestei platforme nu sunt țepari, așadar nu este o metodă de a păcăli lumea. Este o metodă bazată pe o idee ingenioasă, etică, utilă, care s-ar putea (sau nu) să prindă.

Dar atunci, pe ce se bazează totuși VivaSMS? La aceste întrebări o să răspund pe larg în articolele următoare. Și dacă nu vreți să parcurgeți pagini de text ci doar să vă înscrieți, puteți utiliza acest link.

Acesta este primul meu articol de pe site. Va urma...